Ma intebam stand asa linistita, cati adolescenti se mai simt ca si mine...
Nu-mi gasesc starea.
Nu-mi gasesc placerea in nimic.
Nu pot sa ies din "normal"
Nu pot sa trec peste mine.
Ma simt vinovata pentru unele lucruri.
Nu mai vreau asta.
Stiu ca timpul trece si de data asta, cred ca in defavoarea mea.
As vrea un om capabil sa ma inteleaga, indrume, asculte, fara a face pe inteligentu` explicandu-mi ca viata e asa, asa si asa.
Bull Shit! I don't need this!
Vreau sa fac ceva dar in acelasi timp ma simt legata da maini si picioare.
Vreau sa plec mai repede, sa fac timpul sa zboare spre ceea ce eu vreau!
Vreau sa ies, sa plec, sa nu ma mai intorc in trecut.
In acelasi timp, zambesc. De ce? Pentru ca asa sunt eu! Vesnic nemultumita de cat ceva..
Am inceput sa ma cunosc atat de bine.
Vesnic ma critic. Vesnic imi gasesc defecte. Vesnic in cautarea noului si a "perfectiunii" ce nu exista.
Vesnic satula de altii, niciodata de mine. Vesnic cu toane.
Cu stari de euforie inlocuite de tristete. Plictiseala inlocuita cu chef sau invers.
Si vesnic, dar vesnic o persoana dura cu mine!
Stiu ca nu exista "nu pot" ci "nu vreau", "m-am obijnuit asa" si acel "vesnic" ar putea fi foarte bine inlocuit cu "de obicei".
Imi complic viata pentru ce? : )
Life is beautiful, sun is shining and I have a looong beautiful fucking life in front of me.
You can die 'cause I will live... this is the reality!
joi, 31 iulie 2008
duminică, 20 iulie 2008
Totul e trecator
Trece timpul
Trec anii odata cu el.
Trec visele copilariei
Treci si tu odata cu ele ...
Totul e trecator, nimic nu ramane neschimbat. Nici macar niste simple sentimente. Mi-am dat seama ca nu exista "nu pot" ci "nu as vrea" sau "mi-ar fi greu fara...", "mai bine nu" insa niciodata contextul "nu pot".
Multi mi-au spus insa nu am realizat-o pana acum cateva zile. In ultimul timp nu am avut parte de momente tocmai placute. In ultimele zile am asistat la doua inmormantari: un cunoscut si un vecin.
Suferinta. Lacrimi multe, durere din partea familiei ... Cand au trecut toate? Cand au ramas singuri, fara cel drag langa... Unde au lasat timpul? in urma?...
Stiu cum e sa traiesti pe baza unor amintiri.. e un cerc vicios pot spune. Am fost si eu in situatia asta odata, eram o copila in adevaratul sens al cuvantului, nu ca acum m-as considera foarte mare sau matura. Neh`.
De aproape o saptamana relatia mea merge tot mai prost... nu ma cauta, nu-l mai caut. Nu ne mai vorbim, nu ne mai potrivim?! Acum imi da semne "de viata" desi si alea sunt slabe... Oare asta a fost tot pentru el?
Stiu ca-mi va fi dor, poate asa cum nu ma asteptam sa-mi fie... dar timpul trece si odata cu el vine altceva, altcineva... altcumva!
Nu sufar inca, poate e doar un moment de liniste pentru amandoi. Nu spun ca nu-mi pica bine desi sunt oarecum ingrijorata, nu stiu ce-i in capul lui si nici nu prea vreau sa-mi dezvaluie... e mai bine asa, e alegerea lui si punct.
Cand ma va cauta asa cum trebuia sa-o faca de cateva zile, am sa stiu exact ce sa-i spun, cum sa-i rad si nu-i va pica bine. Faptul ca scuzele lui nu le pot intelege, accepta.. cred ca-l stie. Sau il va afla in curand :(
O bucurie m-a cuprins aseara, cand am aflat [cam cu intarziere ce-i drept] ca un forum drag mie s-a "reparat" ... Eram strans legata de el, m-am simtit bine sa pot reveni acolo. O bucurie puerila poate, asa cum doar la vasta asta poti avea.
Ma simt obosita dupa ziua de azi. Nu am de gand sa dorm inca, e prea devreme pentru asta. Ora mea de culcare e in jur de 1-2, nu 23 :)
Seeya.
Trec anii odata cu el.
Trec visele copilariei
Treci si tu odata cu ele ...
Totul e trecator, nimic nu ramane neschimbat. Nici macar niste simple sentimente. Mi-am dat seama ca nu exista "nu pot" ci "nu as vrea" sau "mi-ar fi greu fara...", "mai bine nu" insa niciodata contextul "nu pot".
Multi mi-au spus insa nu am realizat-o pana acum cateva zile. In ultimul timp nu am avut parte de momente tocmai placute. In ultimele zile am asistat la doua inmormantari: un cunoscut si un vecin.
Suferinta. Lacrimi multe, durere din partea familiei ... Cand au trecut toate? Cand au ramas singuri, fara cel drag langa... Unde au lasat timpul? in urma?...
Stiu cum e sa traiesti pe baza unor amintiri.. e un cerc vicios pot spune. Am fost si eu in situatia asta odata, eram o copila in adevaratul sens al cuvantului, nu ca acum m-as considera foarte mare sau matura. Neh`.
De aproape o saptamana relatia mea merge tot mai prost... nu ma cauta, nu-l mai caut. Nu ne mai vorbim, nu ne mai potrivim?! Acum imi da semne "de viata" desi si alea sunt slabe... Oare asta a fost tot pentru el?
Stiu ca-mi va fi dor, poate asa cum nu ma asteptam sa-mi fie... dar timpul trece si odata cu el vine altceva, altcineva... altcumva!
Nu sufar inca, poate e doar un moment de liniste pentru amandoi. Nu spun ca nu-mi pica bine desi sunt oarecum ingrijorata, nu stiu ce-i in capul lui si nici nu prea vreau sa-mi dezvaluie... e mai bine asa, e alegerea lui si punct.
Cand ma va cauta asa cum trebuia sa-o faca de cateva zile, am sa stiu exact ce sa-i spun, cum sa-i rad si nu-i va pica bine. Faptul ca scuzele lui nu le pot intelege, accepta.. cred ca-l stie. Sau il va afla in curand :(
O bucurie m-a cuprins aseara, cand am aflat [cam cu intarziere ce-i drept] ca un forum drag mie s-a "reparat" ... Eram strans legata de el, m-am simtit bine sa pot reveni acolo. O bucurie puerila poate, asa cum doar la vasta asta poti avea.
Ma simt obosita dupa ziua de azi. Nu am de gand sa dorm inca, e prea devreme pentru asta. Ora mea de culcare e in jur de 1-2, nu 23 :)
Seeya.
duminică, 13 iulie 2008
Singura
Cateva cuvinte:
Ma simt singura.
Nepasatoare.
Indiferenta.
Incapabila de a trezi un interes in cineva.
Prost.
Multumit/a?
Eu da.
Ma simt singura.
Nepasatoare.
Indiferenta.
Incapabila de a trezi un interes in cineva.
Prost.
Multumit/a?
Eu da.
miercuri, 9 iulie 2008
Roses
" Tell me how I supossed to breath with no ... air? "
No Air - Jordin Sparks
Hmmm. Cat de frumosi pot fi niste simpli trandafiri? Depinde. De culoare, rasa, aspect.. de cati spini au.. Sunt fara egal daca stai doar sa-i privesti. Daca vrei sa-i si atingi, implica umele riscuri. Intepaturi, sangerari, rani.. care surprinzator se vindeca repede. Si da, niste simplii trandafiri pot sa te faca sa te incrunti de durere, sa ii privesti cu ura, teama poate de-ai atinge si a doua oara... Cate sentimente pot aduce cu ei niste simpli trandafiri.
Ai mei sunt rozalii deschis. Au fost boboci odata, acum si-au deschis petalele. Nu trebuie decat sa ma uit la ei si ... parca le simt mirosul. Unul fin, amagitor... Sunt doar niste simpli trandafiri, sa nu uit(i) asta.
Evolutia lor poate fi comparata cu atatea etape din viata unui om. Daca esti o persoana destul de desteapta poti compara descrierea de sus cu multe aspecte din viata unui simplu om. Simplu trandafir...
Cresc, imbobocesc, infloresc, se usuca, repetandu-si ciclul si anul urmator.
Doar un simplu... trandafir (om)
No Air - Jordin Sparks
Hmmm. Cat de frumosi pot fi niste simpli trandafiri? Depinde. De culoare, rasa, aspect.. de cati spini au.. Sunt fara egal daca stai doar sa-i privesti. Daca vrei sa-i si atingi, implica umele riscuri. Intepaturi, sangerari, rani.. care surprinzator se vindeca repede. Si da, niste simplii trandafiri pot sa te faca sa te incrunti de durere, sa ii privesti cu ura, teama poate de-ai atinge si a doua oara... Cate sentimente pot aduce cu ei niste simpli trandafiri.
Ai mei sunt rozalii deschis. Au fost boboci odata, acum si-au deschis petalele. Nu trebuie decat sa ma uit la ei si ... parca le simt mirosul. Unul fin, amagitor... Sunt doar niste simpli trandafiri, sa nu uit(i) asta.
Evolutia lor poate fi comparata cu atatea etape din viata unui om. Daca esti o persoana destul de desteapta poti compara descrierea de sus cu multe aspecte din viata unui simplu om. Simplu trandafir...
Cresc, imbobocesc, infloresc, se usuca, repetandu-si ciclul si anul urmator.
Doar un simplu... trandafir (om)
duminică, 6 iulie 2008
Nothing but a...
"Lie.
Your love is just a lie"
Brusc, mi-am schimbat stara de spirit intr-una de toata "frumusetea". Cui se datoreaza asta? Lui normal. De ce nu as renunta la tot? de ce nu as vrea sa-mi fie mie bine inainte de toate? Poate pentru ca stiu, MA stiu cat de incurcata sunt. Degeaba spun una, cand fac alta. O vreau, dar nu indeajuns de mult incat sa o fac.
Minciuni. M-am saturat de ele. Mai mult decat atat, mi se face greata de fiecare data cand trebuie sa gasesc un pretext sau scuza pt ceva ce nu pot sa fac... pentru ca nu ma lasa altii, nu pentru ca nu as vrea.
Daca as sta sa recitesc inca odata ce am scris acum 1-2 ore in urma, as realiza inca odata cat de mult ma contrazic in sentimente. Dar de fiecare data cand imi propun sa-mi deschid sufletul spre o directie, apare un "ceva" ce ma face sa dau inapoi, sa vreau sa dispar, sa fiu singura, sa ma scuteasca de ce nu vreau... de logica, de intelegere...
Si totusi stiu ca fug, de mine inainte de toti si toate. Sunt si voi fi legata de maini inca un timp... pana ma voi satura. Mi-e frica sa nu pierd ce am, nu vreau si totusi nu stiu cata putere am asupra situatiei. Sincer, as vrea sa pot sa realizez singura cat inseamna asta pentru mine, nu dupa ce s-a terminat.
Nu sunt genul de persona care sa se intoarca din mijlocul drumului inapoi. Niciodata nu o voi face. Doar inainte.
Scriu aici stiind ca persoanele apropiate nu au acces la gandurile mele. M-as simti vulnerabila in fata lor. Sunt pareri si sentimente pe care nu vreau sa le impartasesc lor, e viata mea. Un strain vine, citeste, se identifica sau nu, apoi pleaca. E mai bine asa. Muult mai bine.
Noapte buna.
Your love is just a lie"
Brusc, mi-am schimbat stara de spirit intr-una de toata "frumusetea". Cui se datoreaza asta? Lui normal. De ce nu as renunta la tot? de ce nu as vrea sa-mi fie mie bine inainte de toate? Poate pentru ca stiu, MA stiu cat de incurcata sunt. Degeaba spun una, cand fac alta. O vreau, dar nu indeajuns de mult incat sa o fac.
Minciuni. M-am saturat de ele. Mai mult decat atat, mi se face greata de fiecare data cand trebuie sa gasesc un pretext sau scuza pt ceva ce nu pot sa fac... pentru ca nu ma lasa altii, nu pentru ca nu as vrea.
Daca as sta sa recitesc inca odata ce am scris acum 1-2 ore in urma, as realiza inca odata cat de mult ma contrazic in sentimente. Dar de fiecare data cand imi propun sa-mi deschid sufletul spre o directie, apare un "ceva" ce ma face sa dau inapoi, sa vreau sa dispar, sa fiu singura, sa ma scuteasca de ce nu vreau... de logica, de intelegere...
Si totusi stiu ca fug, de mine inainte de toti si toate. Sunt si voi fi legata de maini inca un timp... pana ma voi satura. Mi-e frica sa nu pierd ce am, nu vreau si totusi nu stiu cata putere am asupra situatiei. Sincer, as vrea sa pot sa realizez singura cat inseamna asta pentru mine, nu dupa ce s-a terminat.
Nu sunt genul de persona care sa se intoarca din mijlocul drumului inapoi. Niciodata nu o voi face. Doar inainte.
Scriu aici stiind ca persoanele apropiate nu au acces la gandurile mele. M-as simti vulnerabila in fata lor. Sunt pareri si sentimente pe care nu vreau sa le impartasesc lor, e viata mea. Un strain vine, citeste, se identifica sau nu, apoi pleaca. E mai bine asa. Muult mai bine.
Noapte buna.
sâmbătă, 5 iulie 2008
Love is ...
"...not a reason to cry"
De multe ori ma intreb ce-i iubirea, cu ce se "mananca". Nu, pot spune cu mana pe suflet ca NU o inteleg, e complicata. Iubesti dar nu sincer. Iubesti dar nu din toata inima, iubesti dar fara compromisuri, iubesti DAR...
Daca iubesti cu adevarat, acel "dar" ar trebui sa dispara definitiv din mintea, sufletul tau. Pana la urma, noi, oamenii, nu iubim conditionat persoanele apropiate:parintii, copii, sotul/sotia, fratele etc. Ii iubim prin natura lor de a exista acolo, pretutindeni pentru tine. La bine si la greu. Cel putin asa ar fi normal sa fie. Asta e iubirea matura, dezvoltata in timp, prin fapte.
Dar cum e cea adolescentina? De la vechiile obiceiuri de a darui unei fete un buchet de trandafiri sangerii pana la un sarut timid si bujori in obraji... pana la o imbratisare tandra... Nu, iubirea tinerilor din zilele noastre nu mai suna de mult asa. Stiu, si eu o traiesc momentan. Sau cel putin cred. Ma chinui sa o recunosc, sa o accept, sa fac cunostinta cu ea. Nu am mai intalnit-o cu adevarat. Singuratatea in schimb da. Ma urmarea si urmareste pretutundeni. Iubirea nu te scapa de singuratate. E imposibil.
Uneori astept doar cuvinte dulci, simple cuvinte care sa-mi dea o siguranta puternica asupra noastra. Sunt o fiinta atat de sensibila din punctul asta de vedere, oare chiar nimeni nu o observa? chiar atat de greu e sa ghicesti de ce am nevoie? Nu vreau sa ma mai lupt cu mine, cu ceea ce cred ca am dar... imi dau seama ca m-am inselat. Nu vreau sa ma mai mint singura. Nu mai vreau sa fiu confuza... M-am saturat de toate starile astea tampite. Mi-a ajuns. De asta, m-am hotarat sa o accept si sa invat sa o apreciez, sa o ascult cum bate in locul acela mic si cald din pieptul meu... sa-i fac un loc si sa-i ofer atentie. Ei, iubirii. Una timida, calda, plina de sperante, iluzii infantile, vise... exact ca una adolescentina, libera in acelasi timp. Vreau doar sa pot si... sa nu-mi fie teama de a gresi sau de a fi dezamagita...
Vreau sa spun: "Te iubesc".
"It’s ok, don’t you cry
Finish line could be a new start
Let me see your beautiful smile
‘Cause love is not a reason to cry"
De multe ori ma intreb ce-i iubirea, cu ce se "mananca". Nu, pot spune cu mana pe suflet ca NU o inteleg, e complicata. Iubesti dar nu sincer. Iubesti dar nu din toata inima, iubesti dar fara compromisuri, iubesti DAR...
Daca iubesti cu adevarat, acel "dar" ar trebui sa dispara definitiv din mintea, sufletul tau. Pana la urma, noi, oamenii, nu iubim conditionat persoanele apropiate:parintii, copii, sotul/sotia, fratele etc. Ii iubim prin natura lor de a exista acolo, pretutindeni pentru tine. La bine si la greu. Cel putin asa ar fi normal sa fie. Asta e iubirea matura, dezvoltata in timp, prin fapte.
Dar cum e cea adolescentina? De la vechiile obiceiuri de a darui unei fete un buchet de trandafiri sangerii pana la un sarut timid si bujori in obraji... pana la o imbratisare tandra... Nu, iubirea tinerilor din zilele noastre nu mai suna de mult asa. Stiu, si eu o traiesc momentan. Sau cel putin cred. Ma chinui sa o recunosc, sa o accept, sa fac cunostinta cu ea. Nu am mai intalnit-o cu adevarat. Singuratatea in schimb da. Ma urmarea si urmareste pretutundeni. Iubirea nu te scapa de singuratate. E imposibil.
Uneori astept doar cuvinte dulci, simple cuvinte care sa-mi dea o siguranta puternica asupra noastra. Sunt o fiinta atat de sensibila din punctul asta de vedere, oare chiar nimeni nu o observa? chiar atat de greu e sa ghicesti de ce am nevoie? Nu vreau sa ma mai lupt cu mine, cu ceea ce cred ca am dar... imi dau seama ca m-am inselat. Nu vreau sa ma mai mint singura. Nu mai vreau sa fiu confuza... M-am saturat de toate starile astea tampite. Mi-a ajuns. De asta, m-am hotarat sa o accept si sa invat sa o apreciez, sa o ascult cum bate in locul acela mic si cald din pieptul meu... sa-i fac un loc si sa-i ofer atentie. Ei, iubirii. Una timida, calda, plina de sperante, iluzii infantile, vise... exact ca una adolescentina, libera in acelasi timp. Vreau doar sa pot si... sa nu-mi fie teama de a gresi sau de a fi dezamagita...
Vreau sa spun: "Te iubesc".
"It’s ok, don’t you cry
Finish line could be a new start
Let me see your beautiful smile
‘Cause love is not a reason to cry"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)