Stari.

Stari. Nervi. Tensiune. Stres.
De asta am parte de vreo saptamana incontinuu. Stiu ca sta in caracterul meu sa ma plang pe undeva, pe la cineva.. dar de data asta chiar m-am abtinut sa nu o fac. Nu vorbesc despre asta cu nimeni. Nici macar cu prietenele mele cele mai bune.
De ce? Pentru ca nu simt nevoia. Am ajuns la concluzia ca nu mai vreau sa se implice nimeni in viata mea. Sa nu-si mai dea nimeni cu parerea. Si cu asta am terminat. Ma simt schimbata. Sunt schimbata. Cel putin asa ma vad eu. M-am saturat sa-mi plang de mila. Si Doamne cat de rau m-am simtit zilele astea. Ba chiar am avut niste stari atat de rele incat ma trezeam cu gandul in viitor, cu perspective neplacute in fata si normal, cu lacrimi in ochi. Si nu odata am adormit si m-am trezit plangand.
De ce? Grea intrebare. Ma simt nemultumita. Nefericita chiar. Sunt cu moralul la panant si singurul care ar putea sa ma ridice macar o singura treapta e si el la fel de abatut ca si mine. Si ma abtin sa fac vreun repros cuiva.
Pe deoparte am motivele mele, care le tin momentan pt mine (nu se stie pt cat timp). Dar pe de cealalta parte, stiu ca nu e chiar normal sa fiu asa deprimata si indispusa si lipsita de vlaga si bla bla bla!
Dar partea buna e ca incep sa ma satur. Si partea rea e ca atunci cand ma satur am doar 2 optiuni: ori ma enervez mai rau si sfarsesc prin a ma certa cu cineva, ori ma invalui intr-o stare de indiferenta si nepasare si racire de tot de ma inconjoara. Prima e mai des intalnita la mine, din pacate.
Prevad un weekend interesant, pe care nu am de gand sa mi-l petrec in intregime acasa. Nuu. Nu!
Maine ma voi scapa de-o grija. Telefonu asta mi-a chiar dat batai de cap pana sa pun mana pe el. O sa fiu multumita cred, intr-un final, maine!