El.

Gandindu-ma cat de repede trece timpul, si la momentele frumoase pe care le-am impartit cu el, de ce nu as scrie despre ceea ce el semnifica in ochii mei, felul in care il vad si apreciez.. ?!
Mmm. Am inceput sa ies cu el nehotarata fiind daca sa ma avant sau nu in asa ceva. Nu il vedeam ca pe cineva cu care sa stau un an de zile... il vedeam doar ca pe un amic, o persoana placuta.. ma atragea oarecum dar eram usor retinuta in unele lucruri care-l priveau..
Primele luni de acomodare au fost grele. Cred ca pt el la fel.. avea mult de muncit cu mine sa ma "domesticeasca". Mult timp nu am stiut cum sa-l privesc.. credeam ca nu vrea nimic serios cu mine, pana la o cearta cand mi-a spus ca-si doreste ceva de lunga durata.. Si atunci am inteles ca usor usor intram pe aceasi unda de semnal :))
E un om complicat uneori. Mi-a luat mult si am fost tare necajita si frustrata pana sa ma obijnuiesc cu felul sau de a fi in unele situatii.
Eu, vesnic cea care cere atentie, el.. vesnic cel ocupat. De multe ori ne-am "certat" pt asta.
Dar sarind peste micile detalii pe care sunt convinsa ca el nu s-i le mai aminteste decat daca i le-as povesti eu cu maaare insistenta :))) si trecand mai repede prin timp, am ajuns intr-un punct in care nu mai vedeam o continuare a relatiei.
Si-l doream. Vroiam sa il pastrez langa mine... Simtiam ceva pentru el si nu vroiam sa pun punct. Dar am facut-o. De ce? Tot din cauza lui, pentru ca nu mi-a dat impulsul si siguranta de care aveam atunci nevoie. Si mi-am simtit inima-n gat in momentul respectiv. Nu o sa uit noaptea aia nicidata.
Zambesc si acum cand ma gandesc la discutia ce am avut-o cu el.. am fost cred, spurcata si uracioasa.. si plangeam.. si ii reprosam toate frustrarile mele de 4-5 luni. Apoi ne-am impacat. Ne-am revazut... si de atunci aveau sa se adanceasca lucrurile.
Intre timp am facut o greseala care in mod normal nu mi-o permiteam mie/acceptam altcuiva. Si sincer, nu-mi pare rau.. Pentru ca greseala aia mi-a deschis atat de bine ochii.. incat azi nu as mai repeta-o veci pururi. A fost mai rau decat o baie cu apa rece.. mai mult decat o bataie zdravana.. Pur si simplu eram distrusa sufleteste pt ce am indraznit sa fac. Trebuia sa se intample. Si nu imi pare rau. Imi parea, daca lucrurile nu ar fi stat asa cum au fost dupa.
Partea cea mai frumoasa am trait-o apoi. Simtiam ca cresc practic odata cu zilele ce treceau pe langa noi. Eram entuziasmata la fiecare luna ce trecea.
Noaptea de 25 septembrie mi-a deschis incet un drum nou. Apoi, prin 20 decembrie s-a intamplat. Stiam ca daca as avea de ales intre 100 de barbati, tot el ar fi fost in varful piramidei.
Si cel mai mult ma suprinde diferenta dintre gandirea de la inceput, si tot ce a urmat. Totul era exact invers.
In prezent.. sunt fericita alaturi de el. Si-i multumesc sincer lui Dumnezeu pentru ca m-i la scos in cale, si ma iubeste. Era singurul lucru care-mi lipsea, sau cel putin ii simtiam eu lipsa...
Imi doresc un viitor alaturi de el. Imi doresc chiar si o familie, il vad ca pe barbatul cu care as putea sa stau o viata intreaga fara sa ma plictisesc. Si indraznesc sa cred ca distanta nu ne va raci, ci din contra..
Nu vreau sa merg prea departe, mi-e si frica sa ma gandesc la viitorul nostru. Vreau doar sa primesc in continuare ceea ce-mi ofera, si sa fiu capabila sa dau, sa mentin si sa iubesc la fel ca si pana acum.