Oare sunt doar EU si vreo alta perioada de-a mea, in care totul imi iasa prost, in care sunt cu nervii la pamant si vulnerabila supararii.. Sau poate e de vina toamna si soarele ei arzator si incapatanat, care desi suntem in octombrie nu renunta sa ne incalzeasca cu cateva grade in plus fata de cum e normal..
Normal? de ce as vorbi eu de normalitate cand sunt insuportabila si pentru mine, dar mai pentru altii. Cert e ca trec prin incercari grele. Grele nu in sensul fizic.. nu am depus nici un efort pentru o activitate sau ceva asemanator. "Greul" acesta e o povara psihica inainte de toate. Faptul ca trebuie, ca esti nevoita sa ai o incredere oarba in cineva te poate macina mai mult si mai dureros decat multe lucruri. Si asta pe termen lung inca.
Ma simt neputincioasa acum.
Parca as fi abandonata sau pedepsita.
Si stiu ca nu e asa, ca asta e cursul vietii.. dar ce poti sa-i dictezi inimii?
In timp ce eu stau si ma gandesc la posibile scenarii ce se petrec intr-un prezent sau se vor intampla odata , el se simte bine in prezenta altor oameni, pe care eu nu-i cunosc si probabil nici nu-i voi cunoaste degraba. In timp ce mediul, viata, prietenii, locurile frecventate adica o alta plansa a vietii lui il inconjoara, eu raman pe loc, cu temerile mele, cu gandurile otravicioase, cu aceeasi prieteni si cu aceleasi locuri comune, cu aceeasi viata.. Si niciodata nu as fi crezut ca o sa-mi fie atat de greu! Dar imi e. Si sper sa rezist presiunii. Uneori imi simt capul pieptului gata sa erupa iar presiunea din tampla e insuportabila. Dureroasa as putea spune.
Spune ca intelege dar vorbele sunt ... vorbe pana la urma. El intelege si eu simt. Nu e o mare diferenta aici? Oh, si inca cum.
Credeam ca scriind aici ma voi desprinde putin.. dar m-am inselat. Am ramas la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu