Nothing but a...

"Lie.
Your love is just a lie"

Brusc, mi-am schimbat stara de spirit intr-una de toata "frumusetea". Cui se datoreaza asta? Lui normal. De ce nu as renunta la tot? de ce nu as vrea sa-mi fie mie bine inainte de toate? Poate pentru ca stiu, MA stiu cat de incurcata sunt. Degeaba spun una, cand fac alta. O vreau, dar nu indeajuns de mult incat sa o fac.
Minciuni. M-am saturat de ele. Mai mult decat atat, mi se face greata de fiecare data cand trebuie sa gasesc un pretext sau scuza pt ceva ce nu pot sa fac... pentru ca nu ma lasa altii, nu pentru ca nu as vrea.
Daca as sta sa recitesc inca odata ce am scris acum 1-2 ore in urma, as realiza inca odata cat de mult ma contrazic in sentimente. Dar de fiecare data cand imi propun sa-mi deschid sufletul spre o directie, apare un "ceva" ce ma face sa dau inapoi, sa vreau sa dispar, sa fiu singura, sa ma scuteasca de ce nu vreau... de logica, de intelegere...
Si totusi stiu ca fug, de mine inainte de toti si toate. Sunt si voi fi legata de maini inca un timp... pana ma voi satura. Mi-e frica sa nu pierd ce am, nu vreau si totusi nu stiu cata putere am asupra situatiei. Sincer, as vrea sa pot sa realizez singura cat inseamna asta pentru mine, nu dupa ce s-a terminat.
Nu sunt genul de persona care sa se intoarca din mijlocul drumului inapoi. Niciodata nu o voi face. Doar inainte.
Scriu aici stiind ca persoanele apropiate nu au acces la gandurile mele. M-as simti vulnerabila in fata lor. Sunt pareri si sentimente pe care nu vreau sa le impartasesc lor, e viata mea. Un strain vine, citeste, se identifica sau nu, apoi pleaca. E mai bine asa. Muult mai bine.
Noapte buna.