Today..Tomorrow..Always

My babay is coming back home!!!

Acum o saptamana eram distrusa pentru ca a plecat.. plansa si morocanoasa. Trei zile la rand am plans fara sa imi dau seama de ce. Ma simtiam singura si aiurita, ma simtiam abandonata intr-un fel.. unele chesii au intensificat asta, de acolo si mesajul ce i l-am scris joi noaptea. Eram foarte afectata de evenimentul de sambata cand am vorbit cu el si de atunci ma cuprinse o stare de paranoie ce m-a chinuit zile intregi. Dar a trecut. Greu, ce-i drept.. dar a trecut.
Dar acum vine acasa! si abia astept sa-l vad, sa-l strang taaare tare in brate! pff.
Nu mai vedeam odata incheiata saptamana. Vreau sa-l stiu mai aproape si acum ca stiu ca e pe drum, ma simt mult mai linistita. De fapt, de vineri sunt asa.
Maine sper sa-l vad :x
Sunt curioasa daca, as fi fost eu aia plecata el ar fi simtit la fel. Daca s-ar fi consumat atat pentru mine, pentru faptu ca sunt departe, nu stie ce fac, nu stie cum sunt.. Iar singura legatura e cea telefonica, care si asta a fost, destul de slaba avand in vedere ca au trecut si 3 zile in care nu am vorbit deloc. Mi-e mi-a fost greu, nu ma asteptam sa fie chiar asa. Primele zile am fost demoralizata urat de tot. Mi-a luat ceva sa ma obijnuiesc asa. Niciodata nu am simtit cum e sa fi departe de cineva pe care-l vrei aproape. Ciudat. Si neplacut.
Nu as fi niciodata in stare sa pastrez o legatura platonica cu cineva cum sunt atatia oameni in secolul nostru. Am nevoie de mult mai mult decat atat.
Prezenta.
Caldura.
Privirea, vocea.
Parfumul pielii..
El.
Nimic nu se compara cu simtamintele astea.. E mai mult de 60% dintr-un om. Si e tot de ce are nevoie celalalt...
[...]